Fiecare dimineata, ma gaseste in fata geamului de la camera mea de la etajul 4 al blocului... de sus, de unde ma aflu, vad siluetele oamenilor... si vad oameni agitati, nervosi, veseli... unii dintre ei parca prea veseli, altii prea agitati... dar cele mai multe dimineti ma surprind in fata geamului, uitandu-ma la asfalt sau la copacii din fata mea... stau si numar adierile de vant, studiez miscarile frunzelor... si stau acolo in fata geamului si imi propun mereu ca ziua care abia incepe sa fie una mai buna ca cea de ieri... uneori este, dar de cele mai multe ori, seara, ma pun in pat franta de oboseala, scarbita de ce-am trait, scarbita de ceea ce am devenit, dezamagita de ceea ce am facut, sau de ceea ce nu am facut!
Traiesc o perioada foarte ciudata a vietii mele... fiecare zi incepe urat si se termina si mai urat!
Fiecare dimineata ma surprinde in fata geamului plina de speranta si fiecare seara ma surprinde total fara vlaga, cu ochii in tavan!
S-au schimbat atat de multe in viata mea... m-am schimbat atat de mult in ultima vreme! Am uitat pentru ce lupt si am uitat ce vreau sa fac cu viata mea! Fac lucruri pe care nu le-as fi facut in mod normal. Ma surprind pe zi ce trece... uneori ma bucur ca m-am schimbat, alteori imi este frica de ceea ce devin. In fiecare seara simt nevoia sa spun "stop", in fiecare dimineata simt nevoia sa spun "de azi nu mai..." dar pranzul ma gaseste mereu facand exact aceleasi lucruri, avand aceleasi ocupatii, avand aceleasi probleme, aceleasi ganduri si aceleasi dorinte pe care nu le inteleg; iar reactiile mele sunt din ce in ce tot mai exagerate.
Inca ma gandesc ca imi caut libertatea si exagerez! Exagerez mereu!
Stresul creste, si creste... si se vede stresul pe fata mea, pe trupul meu, pe pielea, parul si ungiile mele... ma transform intr-un monstru... Razbunare, barfa, umilinta, minciuna, tradare, invidie, frustrare, lacrimi, manipulare si vicii... cu cat inaintez in varsta cu atat le vad si le simt mai des si mai aspre pe propria piele! Cu cat incep sa cred ca am mai mult succes cu atat le simt mai violente! Cu cat cunosc mai multi oameni cu atat cunosc mai multe tipuri de violenta si rautate, si tot cu atat, cunosc mai multa amaraciune in viata mea.
Multumesc divinitatii ca imi arata de tanara ce poate sa faca umanitatea... ii multumesc universului ca mi-a scos si inca mai imi scoate in cale oameni fara scrupule, oameni rai si mincinosi, oameni cu adevarat periculosi; pe viitor cred ca voi avea destula putere si experienta cat sa fac fata cu brio unui atac terorist. Hahaha... Mai radem,.. daca nu am putea rade in fata problemelor, acestea ne-ar coplesi.
Am inceput sa imi fie frica sa mai am incredere in oameni, am inceput sa imi fie frica sa mai am prieteni, am inceput sa ma opresc din zambit, pentru ca un zambet prietenos in ziua de azi se interpreteaza altfel - zambetele nu mai sunt percepute ca un sentiment sincer, sunt percepute de oameni ca o masca mincinoasa prin care se ascund ganduri necurate;
Devenim suspiciosi daca o persoana ne zambeste... devenim irascibili si nervosi in momentul in care cineva este fericit si emana fericire. Nu mai stim sa ne bucuram impreuna, acum vrem sa ne bucuram in singuratate... vrem doar noi sa avem succes, vrem doar noi sa fim fericiti, vrem doar noi sa avem impliniri... suntem plini de ura, dispret, frustrare si viclenie... SUNTEM TRISTI, SUNTEM OBOSITI si avem impresia ca avem marea datorie sa ii aducem pe ceilalti care au mai multa energie, care sunt mai fericiti in acelasi rand cu noi; si bineinteles ca stim ca noi suntem persoanele indreptatite si rasponsabile pentru treaba asta. Fericitii chiar au nevoie sa fie nefericiti! Noi suntem aici cu un scop - sa ii aducem pe cei care se simt bine pe drumul cel bun - si stim ca noi suntem cei indreptatiti sa ii umilim sa ii desconsideram!
Daca exista oameni fericiti, noi suntem aici ca sa ii facem sa inteleaga, pe cei in cauza, ca fericirea este doar o iluzie si trebuie, daca vrea sa nu aiba viata grea, sa isi dea seama ca si el este un nefericit, ca sa putem fi nefericiti impreuna si sa ne putem plange unui altuia pe umar, ca sa putem avea un subiect de discutie comun!
Daca cineva crede ca poate sa imbunatateasca ceva este de-a dreptul enervant... venim noi, restul, sa il ajutam sa realizeze ca acea imbunatatire este imposibila! De ce sa te mai chinui daca toate ipotezele si toate circumstantele iti spun ca vei esua???... nu are rost sa fi dezamagit, noi nu vrem sa fi nefericit... avem grija de tine! Nu are rost sa incerci... oricum nu vei reusi.
Daca totusi ai succes si reusesti ce ti-ai propus, cu siguranta ai apelat la niste smecherii, cu siguranta ai apelat la niste metode neortodoxe. Nu exista nici un om in lumea asta care sa fie mai competent si mai inteligent decat tine! TU esti TU... daca TU nu ai reusit, cum sa reuseasca altcineva? Cu siguranta este ceva mai mult de atat, ceva ce sigur tu nu ai fi facut niciodata pentru ca tu esti un om integru si ai demnitate, toti, restul care au reusit nu stiu ce inseamna acest concept... si-au calcat de mult pe orgoliu si pe demnitate!
Traim toti ca niste animale sau parca trecem cu totii printr-o etapa de razboi. Norocul nostru ca nu avem acces usor la bombe si pistoale ca altfel ne-am omori intre noi pana la sfarsitul lumii. Oricum nu mai avem nevoie de foc sau apa... in cativa ani oricum ne vom distruge singuri... Sfarsitul Lumii este aproape, avem noi oamenii (creaturi inteligente si cu sentimente) grija sa se intample asta!
Am avut norocul sa cresc intr-o familie frumoasa, am avut norocul sa am niste parinti exceptionali, o copilarie mai mult decat fericita, am avut norocul sa invat de la oameni frumosi lucruri frumoase. Insa faptul ca am fost invatata sa iubesc oamenii intr-un mod cat se poate de altruist, in momentul de fata nu ma ajuta cu nimic. Dar, sa sti ca eu continui sa iti zambesc, chiar daca tu crezi ca zambetul meu ascunde eu stiu ce ganduri necurate... eu continui sa imi expun parerea sincer chiar daca "tu" vei deschide un nou Razboi cu "mine". voi incerca sa supravietuiesc cu "tine" asa cum trebuie si "tu" sa supravietuiesti cu "mine".
Astazi am fost intrebata "cand am ras ultima oara cu adevarat? Cand am ras ultima data din suflet?"... nu am avut niciun raspuns! Nu am stiut ce sa raspund! Mi-a fost rusine ca nu am avut un raspuns sa dau! Nici nu imi pot amnti cand am fost ultima oara plina de viata, optimista, fericita cu zambetul curat pana la urechi... nu-mi amintesc... si inca ma mai streseaza gandul ca nu-mi pot aminti! Singurul raspuns care imi vine in cap in momentul in care repet intrebarea este: "DIN LICEU"... a trecut ceva timp de atunci... parca am si uitat ce inseamna sa fi fericit! parca am inceput sa uit intelesul cuvintelor: ajutor, prietenie, iubire...
Cuvintele frumoase aduc ganduri frumoase doar in basme sau in filmele romantice! Doar in filme oamenii se ajuta, doar in filme exista eroi si eroine, doar in filme exista persoane respectabile, bune la suflet si de care raul nu se atinge... in realitate suntem toti plini de venin! Uneori cred ca sangele omului este otravitor din cauza amalgamului de sentimente negative pe care le caram in sange, direct proportional cu cantitatea lui... eritrocitele s-au transformat in ura, leucocitele in perversitatea iar trombocitele in ranchiuna. Toate trei ne trec prin vene, natural... sunt vitale in aceasta era... daca nu le ai, te imbolnavesti si mori!!! Si toti ne gandim sa avem grija de sanatatea noastra. Cu cat mai "cade" cate unul cu atat suntem mai revigorati... nu-i asa?
Si asa... normal... in fiecare seara, stau in pat, cu ochii in tavan gandind uneori cu voce tare... stau cu ochii pierduti si-mi fac rau singura facand in fiecare seara retrospectiva zilei, aducandu-mi aminte de intamplarile petrecute... de toate momentele urate si tratamentele cu lame la care am fost supusa in cursul celor 15 ore active.
Adorm gandindu-ma la problemele intampinate in ziua respectiva, gandindu-ma la solutii, visez noaptea ca muncesc si ma trezesc dimineata obosita, franta, gandidndu-ma la viitorul acelei zile... si ma trezesc din nou in fata geamului si ma uit in zare. Ultimele cam trei dimineti m-au surprins uitandu-ma la masinile de pe strazile pline de zapada, masini care derapau si care alunecau, altele care claxonau, oamenii agitati injurau, isi aprindeau tigara dupa tigara gandind ca astfel timpul se va imbunatatii si va iesi soarele... oare se poate sa mai vezi soarele si sa te bucuri de el, chiar daca il astepti, in momentele acelea pline de agitatie, tristete si nervi???
POTI TU SA TE MAI BUCURI DE VIATA TA DACA VIATA ALTORA TE INTERESEAZA MAI MULT??? VEI PUTEA SA TE NUMESTI FERICIT DACA FERICIREA ALTUIA TE NEFERICESTE???
Zic si eu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu