Mai am cateva file din romanul lui Bram Stocker, "Dracula", interesanta carte si nu prea interesanta in acelasi timp... nu sunt vr-un recenzor sau vr-un critic literar de-aia ma abtin spunand doar ca nu e chiar cea mai buna carte pe care am citit-o insa una care merita citita... In fine, am gasit azi un pasaj frumos care vreau sa vi-l impartasesc... Subiectul este "rasul"... iar definitia acestui termen nu aveam cum sa o dau mai bine decat autorul romanului...nu?
O sa citez:
"[...] Sa nu crezi ca, daca rad, sunt si vesel. Uite, plangeam, pe cand ma umfla rasul. Dar nici sa nu-ti inchipui ca plangeam de durere, fiindca, vezi, tot atunci hohoteam de ras. Baga bine de seama ca rasul care-ti bate la usa si-ti cere voie sa intre nu e ras adevarat. Nu! Adevaratul ras e ca un rege care vine cand si cum vrea el. Nu sta de vorba cu nimeni. Nu-i pasa de timp si nici de conveniente. Te pomenesti cu el nas in nas.[...]. Ce lume ciudata si trista, plina de suferinte si calamitati, de necazuri, si de cum se iveste Maria sa Rasul, joci cum iti canta. Inimi ranite, oseminte in cimitir, lacrimi care iti ard obrajii, toate danseaza pe muzica emisa de buzele lui fara zambet. Si crede-ma dragul meu, e bine ca este asa, si chibzuit. Barbati si femei, suntem ca niste corzi pe care se canta."
Am ramas asupra acestui pasaj... mi-a placut enorm si l-am recitit... Mi-am amintit de el acum si m-am hotarat sa il postez... nu stiu cate persoane imi impartasesc gustul pentru scris insa mie acest pasaj mi s-a parut aproape genial! si totusi, cat de bine ma regaseam acolo... pentru ca eu sunt genul de persoana care reactioneaza diferit si ciudat in anumite situatii. Nu putine au fost momentele in care m-am trezit razand in situatii teribile; eu sunt persoana care rade la inmormantari... care rade in conditii aspre de stres... si nu sunt nebuna, (cel putin nu cred) pentru mine rasul e o descarcare nervoasa (uneori)...
O sa citez:
"[...] Sa nu crezi ca, daca rad, sunt si vesel. Uite, plangeam, pe cand ma umfla rasul. Dar nici sa nu-ti inchipui ca plangeam de durere, fiindca, vezi, tot atunci hohoteam de ras. Baga bine de seama ca rasul care-ti bate la usa si-ti cere voie sa intre nu e ras adevarat. Nu! Adevaratul ras e ca un rege care vine cand si cum vrea el. Nu sta de vorba cu nimeni. Nu-i pasa de timp si nici de conveniente. Te pomenesti cu el nas in nas.[...]. Ce lume ciudata si trista, plina de suferinte si calamitati, de necazuri, si de cum se iveste Maria sa Rasul, joci cum iti canta. Inimi ranite, oseminte in cimitir, lacrimi care iti ard obrajii, toate danseaza pe muzica emisa de buzele lui fara zambet. Si crede-ma dragul meu, e bine ca este asa, si chibzuit. Barbati si femei, suntem ca niste corzi pe care se canta."
Am ramas asupra acestui pasaj... mi-a placut enorm si l-am recitit... Mi-am amintit de el acum si m-am hotarat sa il postez... nu stiu cate persoane imi impartasesc gustul pentru scris insa mie acest pasaj mi s-a parut aproape genial! si totusi, cat de bine ma regaseam acolo... pentru ca eu sunt genul de persoana care reactioneaza diferit si ciudat in anumite situatii. Nu putine au fost momentele in care m-am trezit razand in situatii teribile; eu sunt persoana care rade la inmormantari... care rade in conditii aspre de stres... si nu sunt nebuna, (cel putin nu cred) pentru mine rasul e o descarcare nervoasa (uneori)...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu