Ca o balanta desavarsita ce sunt... ma lupt cu viata in fiecare zi pentru a prinde un echilibru constant... Ma gandeam zilele trecute la starea mea de spirit, schimbatoare de la zi la zi, si m-am asociat unei fiinte cu doua talere in care domnesc separat si se lupta pentru echilibru "agonia" si "extazul"... Nu cred in zodii, in stele si luna... nu cred ca pozitia lor imi influenteaza intr-un fel sau altul actiunile sau gandurile... pana la urma, toti trecem, intr-un anumit moment, printr-o pasa mai proasta. Intiferent ca vrei sau nu vrei momentele rele iti provoaca inconstient o stare de neliniste sufleteasca, fizica... o stare in care totul pare in antiteza. Dar sunt momente peste care trecem indiferent de gravitate... din cauza asta se numesc momente, pentru ca vin si pleaca... Suferinta o simtim toti la un moment dat, indiferent ca este provocata de o prietenie destramata sau de o iubire uitata. Da, o percem cu totii, o intelegem si o simtim dar nu toti o infruntam in acelas mod sau mai ales in acelasi timp. Personalitatea fiecaruia influenteaza suferinta... uneori, noi oamenii ne facem singuri rau prin diferite idei, prin diferite conceptii, prin diferite ganduri care ni le impunem singuri... ne luptam cu noi insine si cu mediul exterior ca intr-un razboi de cucerire... prin simplul fapt ca vrem sa fim puternici, ca vrem sa manipulam oamenii, ca vrem sa simtim euforia succesului, sau ca vrem sa fim idolatrizati... Eu cred ca omul prin natura sa, e nascut pentru a mintii, pentru a denigra, pentru a sabota... pentru a se bucura pentru raul celuilalt...
Am trecut printr-o perioada foarte urata, foarte trista... am crezut ca nu o sa imi treaca prea curand... Imi pare rau ca s-a intamplat acum... mi-am consumat toata energia si toata puterea pe lucruri inutile, pe actiuni fara importanta... m-am stresat si m-am epuizat din cauza unor chestiuni fara valoare si am ratat ce trebuia sa realizez... a durat prea mult "agonia"... acum a inceput sa coboare... iar "extazul" urca prea tarziu pentru a mai corecta ceva... am ratat, am pierdut, am esuat unde nu trebuia, cand nu trebuia... dar s-a intamplat.
Mi-am dat seama de multe lucruri... acum imi pare rau pentru ca am pus mai presus de mine oameni fara valoare si am uitat de oamenii care chiar m-au ajutat mereu, care au fost langa mine mereu... nu am apucat sa-i multumesc niciodata celui care ma ridica mereu de la pamant daca e departe, care nu ma lasa sa cad daca e aproape... omul care ma asculta, omul care ma ajuta, omul care imi ofera tot ce poate pentru a ma face fericita, este omul care este fericit daca sunt eu fericita, care ma iubeste si imi arata mereu ca ma iubeste. Este cel mai bun prieten si cea mai draguta persoana pe care am intalnit-o de 20 de ani incoace... Da, exista si oameni adevarati, in viata, care te ajuta, te sprijina, dar sunt rari si trebuie sa tii de ei cu dintii...
Ciudat ca nu ai recitit macar tu ceea ce ai scris de la inceput...ti-ai fi dat seama singura de contradictiile proprii, de lucruri pe care le spui doar asa..intr - o doara...Vad ca vorbesti de prietenie ca si cum ar fi ceva efemer, ceva care poate fi explicat in cuvinte, vorbesti despre o definitie a ei...ei bine, ai fi surprinsa sa afli ca nu toata lumea e de acord cu tine. Prietenia in primul rand se simte...nu se judeca si nu se arunca in vant dupa "momentele" prin care trecem, diversele stari sufletesti sau mai stiu eu ce nebunii. Prietenia se creeaza si se intretine cu sufletul, cu sentimentul de a sti ca ai pe cineva acolo care iti zambeste din cand in cand fara sa iti ceara ceva in schimb, care te critica atunci cand gresesti si poate, iti mai da cate o lectie. Nu trebuie sa privesti prietenia cu egoism, ca pe un lucru ce iti apartine astfel incat sa il poti manevra cum vrei, atunci cand vrei, ci ca pe ceva pentru care uneori trebuie sa mai si dai, nu doar sa iei...cateodata poate (sau de cele mai multe ori) numai sa dai.
RăspundețiȘtergereCand tii la cineva, te gandesti mai intai la el, la problemele lui si nu astepti nimic in schimb...
Te-ai intrebat vreodata daca tu ai fost un prieten/o prietena adevarat/a? Si daca raspunsul este "nu", de ce faci pe lupul moralist?
nu stiu sigur la care din postari se refera comentariul tau dar cu siguranta nu e acesta... oricum... nu cred ca ai spus altceva decat ce am spus eu, dar cu alte cuvinte si ai incercat sa ma pui pe mine in tabara adversa... spre dezamagirea ta, raspunsul la intrebarea ta e DA... in fiecre zi m-am intrebat daca eu sunt de vina, daca eu am gresit, ce am gresit... nu stiu cine esti si asta imi da dreptul sa nu ma justific in fata ta... dar ca sa iti raspund la intrebare... am pus multe amintiri, multe intamplari cap la cap dar eu sunt singura care a tinut de o prietenie... prietenia nu ar trebui sa fie efemera... dar ultima perioada nu a aratat treaba asta... daca eu am fost o prietena adevarata? eu am fost!
RăspundețiȘtergerevorbesti de sentimentele mele, de gandurile mele... si de suferinta mea... mi-ar fi placut macar sa iti dai numele, daca tot sti atat de multe despre mine si iti permiti sa spui atatea... dar e mai usor sa scri sub anonim... eu niciodata nu sunt anonim atunci cand imi spun parerea... imi pare rau, dar asta este adevarul...
RăspundețiȘtergere