miercuri, 15 decembrie 2010

vine Craciunul....

Doamne cat de relaxanta poate fi aceasta perioada... cat de bucuroasa pot sa fiu pentru nimic palpabil... si totusi, in Decembrie e tare frig, dar e un frig placut... un frig cald... un frig pe care mi-l doresc sa-l simt mereu... Si da... totul este inghetat.. si da masinile merg prost pe strada si da e ud pe jos... si alb peste tot... nu e frumos ce zic? sunt peisaje superbe, iubire, jocuri, zambete, prieteni, familie, colinde si glasul dulce al sarbatorilor... avem cozonaci calzi si miros de brad in casa... ce poate sa fie mai frumos de atat? Mirajul craciunului ne cuprinde pe toti... toti ne dorim sa facem o gramada de lucruri... toti asteptam cu nerabdare masa de Craciun... doti devenim copii atunci cand impodomim bradul... este atat de greu pentru mine sa cred ca sunt oameni pe lume care nu se pot bucura de aceasta sarbatoare mare... mi-e atat de greu sa-i inteleg pe cei care fac din superba luna decembrie ceva chinuitor... e frumos sa dai si sa primesti cadouri... e frumos sa te bucuri alaturi de cei dragi e frumos sa daruiesti si e frumos sa primesti. Am spus "cadouri", am folosit verbele "a darui" si "a primi"... nu m-am referit la bani... nu conteaza cat buget ai... cadou pot sa fac si dintr-o foaie de hartie... cadou nu inseamna sa cumperi si sa dai, cadou inseamna sa pui suflet si sa dai... cadou inseamna sa vrei ca o parte din bucuria ta sa o oferi si celor dragi... si da poate cheltuiesti ceva, dar niciodata suficient pentru cat primesti in schimb: bucurie, multumire si zambetul celui caruia i-ai daruit. Craciun nu inseamna mancare, curatenie, nervi... Craciun inseamna bucurie, brad, familie si un cozonac facut in casa... Si abia astept sa vina Craciunul sa-mi sarut familia si sa le ofer tot ce am eu mai de pret: sufletul meu si iubirea mea... toata aprecierea si tot respectul celor care mi-au dat viata, m-au crescut si m-au facut cine sunt acum!
Sarbatori fericite tuturor!

luni, 25 octombrie 2010

Doar atat...

simt cum oboseala isi face loc incet incet... simt cum incep neuronii sa moara unul cate unul... incep sa simt cum trece vremea pe langa mine fara sa realizez nimic... incep sa am remuscari ca fac o facultate... simt cum stresul creste tot mai mult... simt cum apar problemele cu cat viata devine mai complicata... Imi este dor... imi este dor sa fiu copil... imi este dor sa mananc gogosi cu zahar, imi este dor sa joc sotron, imi este dor sa fac campionate de coarda sau elastic cu fetele de la bloc... imi este dor sa jucam castelul, baba-oarba, hotii si vardistii, ascunselea, tara tara vrem ostasi, 1-2-3 la perete stai... sau mai stiu eu ce jocuri; imi este dor sa pictez, sa colorez, sa vorbesc si asta sa fie de ajuns ca lumea din jurul meu sa fie mandra si fericita... mi-e dor sa smulg zambete pe fetele oamenilor din simplul motiv ca sunt eu...

duminică, 17 octombrie 2010

Puterea cuvantului...

ce mai conteaza ca nu intelegem mesajul transmis de o persoana... important este sa ne amuzam ca am gasit in sfarsit unul mai prost ca noi...
nu o sa inteleg niciodata oamenii falsi, oamenii care iti rad in fata sau cei care se bucura de ghinionul tau...
ce mai conteaza ca esti un ratat, daca tu ai incredere in tine si crezi ca poti muta muntii din loc. Ce mai conteaza ca nu esti in stare sa iti ascuzi bucuria datorata de nefericirea altuia daca tu chiar te crezi un sfant, un om foarte important pe tabla de sah a societatii... important e ca tu sa ai incredere in tine. nu?
Am auzit si treba asta... gata acum sunt impacata! am implinit 21 de ani zilele trecute... si simt ca am auzit tot ce trebuia sa aud si mi s-au intamplat in lunile august, septembrie si octombrie mai multe ghinioane decat bucurii... "Gata frate... am inteles ideea... Hai sa trecem peste toate si sa mergem mai departe!!!"... pe langa faptul ca bugetul a scazut considerabil datorita masurilor inteligente luate de guvernantii nostri "super", cheltuielile au crescut usturator... supararile, stresul, munca si toate cele sunt direct proportionale etc. ... si cum 20 de suparari nu vin decat insotite, trebuiau sa rasara, din multimea de indivizi batuti de soarta, cate unul sa imi faca viata mai "usoara"... daca lui Boc nu pot sa-i spun ca e idiot in fata... macar sa ma razbun pe astia mai mici care au impresia ca detin deja jumatate din viata mea...
E prima data in ultimii 4 ani cand nu mai plang la ziua mea pentru ca imbatranesc... nu am realizat prea multe, dar am realizat ca mi s-au terminat degetele ca sa imi arat anii si atunci nimeni nu mai are voie sa mi se lege de viata mea mai ales daca nu au pus nici macar o caramida la costruirea ei... parinti mei au turnat fundatia si mi-au asigurat stalpii de sustinere pe tot parcursul maturizarii mele... in rest, eu am cladit totul alaturi de cei care au fost mereu langa mine la orice greutate si la orice bucurie. Oamenii acestia ii numar pe degetele de la o mana si ma bucur ca sunt asa putini... ca ii am mereu in minte si am timp pentru toti... toti ceilalti "bine ati venit in vizita", daca intelegeti ce vreau sa spun!
Sunt oameni pe care ii ierti indiferent de greseala si ti-i doresti in viata ta mereu, dar sunt si oameni la care le poti spune adio in orice moment...

joi, 16 septembrie 2010

Sa ne hranim sufletul....

Plina de dorinta vietii de a mai dainuii pe aceste melaguri ale Terrei pentru inca 100 de ani pe putin... plina de etuziasmul unei noi etape a vietii incep aceste randuri prin a spune ca imi este dor... da, imi este dor de multe... sa le spunem "etape", peste care am trecut... gradinita, scoala generala si liceul sau altfel spus copilaria si adolescenta... sunt lucruri adevarate din viata mea... poate nu palpabile dar sunt etape care m-au format, si nu, nu m-am maturizat inca sau nu in totalitate pentru ca vreau sa intarzii in aceste perioade, sa raman aici! Acum nu mai vreau sa merg mai departe... tot ce fac in momentul de fata pentru viata mea vizeaza viitorul... de ce trebuie sa ma gandesc atat de mult la viitor de ce trebuie ca tot ce fac acum sa fie legat de cuvantul viitor... de ce sa fac toate treburile pe care le fac acum daca eu mai vreau sa intarzii, nu-mi place sa fiu punctuala iar pentru mine timpul e cel mai mare dusman... nu imi plac oamenii grabiti pentru ca se aseamana cu el... cu timpul care este insasi mult prea grabit... eu nu sunt grabita... eu nu sunt disperata sa trec dincolo de usa din fata mea... poate nu vreau sa o deschid, poate mi-e frica de ce se poate ascunde in spatele ei... sau poate imi place prea mult camera in care sunt acum... nu... nu vreau sa plac, nu mai vreau sa imi continui drumul... vreau doar sa raman aici, iar persoanele de langa mine sa ramana cu mine... e chiar imposibil ce spun.. asai? De ce ar fi atat de imposibil... Poate daca nenea ala care a inventat ceasul nu exista... poate nici noi nu mai eram acum in secolul vitezei... poate reuseam sa incetinim dezvoltarea... de ce sa nu fim mereu copii, de ce sa nu avem mereu aceleasi preocupari, de ce sa nu ne gandim niciodata la viitor? De ce tot ce facem este sa evoluam... oare daca ne-am intoarce in trecut a-m fi mai putin fericiti? nu cred... eu cred ca oamenii primitivi faceau acelasi lucru in fiecare zi si nu se plictiseau... eu zic ca ei aveau atat de putine lucruri de facut si totusi atat de multe pe langa noi... suntem niste lenesi, iar evolutia aceasta rapida pe care noi o ridicam in slavi la orice pas nu ne face decat rau... suntem lenesi, saraci si tristi pentru ca am uitat de indeletnicirile adevarate ale omului de acum 2000 de ani... poate am eu acum o stare de melancolie si gandesc prost dar mi-e dor sa ne mai chinuim un pic pentru a realiza ceva... ca sa putem fi cu adevarat mandrii de munca noastra... nu vreau sa intru in subiecte delicate precum forta de munca pierduta in urma tehnologizarii intregilor activitati economice... nu vreau sa lamentez sitatia globala foarte trista prin care trece omenirea... eu vorbesc doar de sufletul omului... ce imi vine acum in minte e ideea gatitului... fa o ciorba asa cum facea mama si bunica ta... cu legume proaspete cumparate din piata si o ciorba la plic cumparata de la chiscul de la coltul starzii... nu cred ca fericirea lucrului inceput si dus la capat de tine se poate compara cu fericirea pentru cele 2 ore castigate la gatit... si da prefer sa pierd 3 ore fierband fasolea decat sa imi pierd mintile... in fiecare lucru din lume e ceva frumos... orice intalnesti are o cantitate de energie pozitiva pe care tu trebuie sa inveti sa o culegi... din florile de pe camp, din copacii infloriti, din frunzele cazute, din fulgii de zapada, din oamenii din jurul tau si din copiii pe care ii intalnesti in drumul tau... sunt lucruri minore pe care le treci cu vederea ani de zile si iti dai seama ce maruntisuri te faceau fericit... nu colierele, nu diamantele, parfumurile sau hainele luxoase te fac fericit... niciodata... in general lucrurile gratuite oferite de oameni fara sa vrea, zambetele primite gratuit, mireasma florilor, curatenia aerului respirat... acestea sunt lucruri marunte, oferite gratuit pentru fericirea sufletului... pe care noi oamenii le trecem cu vederea pentru ca suntem mult prea indobitociti de ideea depasirii conditiei... oricare dintre noi avem dorinte ascunse pe care nu le punem in practica de frica sau pentru ca ne-am impus sa fim dobitoci cu carte de munca... iti doresti sa canti? canta! iti doresti sa desenezi? Deseneaza! iti doresti sa dansezi? Danseaza... faci ce vrei daca viata ta iti apartine... si sa sti ca nimeni nu iti poate priva dreptul la viata... Trebuie sa ne spunem hotarati de azi fac ce vreau si imi hranesc fiecare particica a sufletului... Menirea noastra pe pamant este sa fim fericiti acum prin tot ce ne face sa fim fericiti... Dumnezeu nu ne-a lasat pe pamant sa fim miliardari... ne-a lasat sa fim fericiti!

duminică, 20 iunie 2010

scurt si la obiect

Am zis sa mai las un pic din memorii pentru cei care ma urmarec, sau pur si simplu pentru mine, pentru ca vreau! ... am primit in ultima perioada tot felul de remarci mai rautacioase sau mai putin rautacioase, cu privire la proprietatea mea asupra acestui blog... unii m-au facut sa inteleg ca nu e cazul sa tin asa ceva... altii mi-au spus in fata ca nu am nevoie si ar trebui sa renunt... dar au fost si altii care mi-au spus ca scriu frumos... acelora vreau sa le multumesc... pentru cei care nu inteleg ce rost are acest loc de refugiu, pentru mine, ii rog frumos sa inchida fereastra si sa nu se oboseasca citind aiurea. Multumesc!

luni, 3 mai 2010

Romania... suntem noi!

Stiu ca am spus ca nu mai vorbesc despre lucruri globale, nationale sau internationale... stiu ca ma hotarasem sa nu mai tratez probleme politice sau sociale... dar nu mai ma pot abtine... m-am saturat sa aud la fiecare colt de strada sa se vorbeasca despre romani, despre Romania... m-am saturat sa vad cum toti ne arata cu degetul de parca noi am fii cei mai jegosi oameni din lume... Eu chiar nu cred ca Romania este o tara saraca si mai mult decat atat nu suntem niste oameni prosti... doar ca am uitat sa ne aparam valorile... M-am saturat de oameni care dau vina pe sistem... m-am saturat de oameni tristi... m-am saturat practic te toti romanii din Romania... toti au cate ceva de comentat, toti au cate o suparare sau neplacere din pricina situatiei din tara noastra... dar nimeni nu face nimic... toti avem gura dar nici unul nu avem bun simt, educatie si cultura. Un exemplu de "roman super adevarat" ar fi acela care acum iti povesteste cat s-a saturat de Romania, de oamenii de aici ca sunt niste idioti si niste prost crescuti... iar tu ii dai dreptate ca saracul nu prea minte; dar iti vine sa il pocnesti in momentul in care, dupa expunerea neplacerilor sale iti dovedeste cat de "roman" este si fumeaza intr-un loc public, unde de cele mai multe ori apare si un semn mare cu "Fumatul interzis!" apoi isi lasa sticla de suc acolo unde s-a asezat, sau pachetul de tigari gol... sau pur si simplu isi gaseste un bilet in buzunar si sa hotaraste sa faca curat exact in momentul ala si exact pe jos... si da probabil o sa spuneti... "Roamania si strazile ei... nu ai unde sa arunci gunoaiele! nu exista cosuri de gunoi!" spre dezamagirea voastra eu gasesc de fiecare data un cos de gunoi la care sa imi arunc guma de mestecat, ambalajul de la biscuiti sau sticla de plastic... iar daca nu gasiti prin absurd in drumul vostru cos de gunoi, pun pariu ca acasa aveti! sunteti multi care faceti treaba asta! Iar apoi ponegresti Romania??? Cu ce drept? e de cacat? tu o faci de cacat!!! cat esti de distrus omule? tu esti principalul responsabil pentru traiul de mahala pe care il ducem...macar taci si bucura-te in mizeria ta, pe care tu ti-ai creat-o! Tara noastra nu e saraca... e chiar bogata... avem multe lucruri frumoase.... avem cultura si elemente de tazaur pretioase... avem traditii si porturi originale si foarte interesante, avem mancare buna si pamanturi cum multi ar vrea sa aiba... dar noi suntem prea indragostiti de ceea ce nu avem. Avem munti bogati dar vindem zacamintele din ei strainilor... pentru ca noi nu avem nevoie de petrol, noi importam... noi nu avem nevoie de aur ieftin... noua ne place ala scump... noi nu avem nevoie de lucruri de calitate... noi avem nevoie de lucruri scumpe... noi nu avem nevoie de orgoliu, demnitate sau forta psihica... noi avem nevoie de mandrie, de imagine, de bani... cu cat sunt mai multi cu atat ne trebuie mai multi... suntem un neam de viciosi... nu ne cunoastem istoria... suntem inculti, nu avem educatie, suntem oameni prosti cu studii superioare, oameni care nu reusesc sa treaca un test psihologic termina cate o facultate, poate doua... noi suntem tara unde totul este posibil... Sunt oameni care apreciaza tara noastra asa cum este ... sunt oameni care se bucura cand vad ca sunt si lucruri bune in tara... sunt oamenii care cauta sa povesteasca lucruri frumoase... care vor sa aduca Romania pe un fagas normal... care nu vor sa o ponegreasca mai rau, ca si asa suntem destul de criticati de vecinii nostrii; acelor oameni eu vreau sa le multumesc pentru ca inca mai au incredere in forta poporului nostru. Francezii ne vad un neam de tigani, de cersetori; Italienii ne urasc, spaniolii nu ne suporta, iar americanii cred despre noi ca suntem neam de vampiri, de varcolaci sau mai stiu eu ce creaturi hidoase cu puteri supranaturale... e ciudat sa citesti despre tara ta astfel de lucruri ingrozitoare... eu chiar tin la tara mea oricat de urat ar fi aici... si daca tot suntem vazuti atat de rau pe oriunde a-m merge de ce dracu continuam sa vorbim aceleasi porcarii... de ce ne facem singuri de ras... de ce ne place statutul de inculti... auzim vorbe urate? in loc sa facem ceva sa schimbam lucrurile, sa ne scoatem petele de pe fata, sau macar sa la mai stergem... noi stam si ne enervam si ne certam cu toata lumea! Este adevarat ca oamenii de la putere dau exemple negative dar in final, ei nu conteaza, sunt doar o mana de oameni.... "Romania... suntem noi!" Romani din toate locurile, treziti-va! Aduceti-va aminte ce popor suntem noi, ce oameni suntem... eu chiar cred ca se poate avea o viata frumoasa aici in Romania... dar trebuie sa contribuim cu totii! Haideti sa ne cunoastem traditiile... haideti sa nu mai avem aspiratii americane... noi suntem romani... un popor aparte... original, puternic, un popor destept, inteligent si orgolios... nu va lasati calcati in picioare.
Nu mai da din gura aiurea... cand nu iti place ceva, fa totul ca sa-l schimbi... nu iti place tara ta? sa sti ca totul porneste de la tine!

miercuri, 14 aprilie 2010

cred ca am inceput sa imbatranesc!

M-am hotarat sa nu mai tratez probleme generale ale romanilor, sau mai generale ale omenirii si sa ma rezum la mine si la persoana mea, sa-mi vad de problemele personale si de dorintele mele si sa nu mai imi fac ganduri incomensurabile pentru societate sau istorie.... pana la urma nu sunt eu cea care va schimba istoria si nici macar un pion important pe tabla de sah a vietii contemporane... Am o neliniste in ultima perioada... am inceput sa nu mai numar anii care au trecut de la nastere si sa numar anii care ii mai am de trait... e adevarat ca nu am de gand sa plec de pe-aici in urmatorii 20 de ani... dar am impresia ca talerul cu viitorul se usureaza de la o zi la alta, mai simtitor decat oricare alt sentiment. Timpul "zboara ca nebunul" iar eu... copila de ieri care astepta vacanta de vara cu sufletul la gura pentru a mai merge inca o data la tara sa isi vada prietenii vechi si bunicii, s-a transformat pe nesimtite intro lady parca cu ifose... eu, fata crescuta la oras nu mai vreau sa vad aceleasi curti saracacioase din copilaria mea... cu oamenii aceea simpatici si batrani din locurile unde eu am crescut si m-am dezvoltat... viata la oras ma face sa gandesc urat... nu mai vreau Vacanta la Bunici vreau vacanta in Olanda , Belgia, Franta, Anglia, Germania, Mexic... etc. nu mai vreaau litoralul romanesc, vreau lioralul bulgaresc, grecesc, turcesc... de ce trebuie sa imi doresc lucruri cmplicate cand eu sunt o persoana simpla?... de ce nu se leaga dorintele cu realitatea? La un moment dat o sa imi amintesc aceste clipe si am sa rad de mine si de nesiguranta mea... o sa imi amintesc cat de tanara si confuza eram si o sa rad din nou... dar, doar daca voi mai avea puterea sa rad atunci cum rad acum!

luni, 15 februarie 2010

Viata mea intre agonie si extaz...

Ca o balanta desavarsita ce sunt... ma lupt cu viata in fiecare zi pentru a prinde un echilibru constant... Ma gandeam zilele trecute la starea mea de spirit, schimbatoare de la zi la zi, si m-am asociat unei fiinte cu doua talere in care domnesc separat si se lupta pentru echilibru "agonia" si "extazul"... Nu cred in zodii, in stele si luna... nu cred ca pozitia lor imi influenteaza intr-un fel sau altul actiunile sau gandurile... pana la urma, toti trecem, intr-un anumit moment, printr-o pasa mai proasta. Intiferent ca vrei sau nu vrei momentele rele iti provoaca inconstient o stare de neliniste sufleteasca, fizica... o stare in care totul pare in antiteza. Dar sunt momente peste care trecem indiferent de gravitate... din cauza asta se numesc momente, pentru ca vin si pleaca... Suferinta o simtim toti la un moment dat, indiferent ca este provocata de o prietenie destramata sau de o iubire uitata. Da, o percem cu totii, o intelegem si o simtim dar nu toti o infruntam in acelas mod sau mai ales in acelasi timp. Personalitatea fiecaruia influenteaza suferinta... uneori, noi oamenii ne facem singuri rau prin diferite idei, prin diferite conceptii, prin diferite ganduri care ni le impunem singuri... ne luptam cu noi insine si cu mediul exterior ca intr-un razboi de cucerire... prin simplul fapt ca vrem sa fim puternici, ca vrem sa manipulam oamenii, ca vrem sa simtim euforia succesului, sau ca vrem sa fim idolatrizati... Eu cred ca omul prin natura sa, e nascut pentru a mintii, pentru a denigra, pentru a sabota... pentru a se bucura pentru raul celuilalt...

Am trecut printr-o perioada foarte urata, foarte trista... am crezut ca nu o sa imi treaca prea curand... Imi pare rau ca s-a intamplat acum... mi-am consumat toata energia si toata puterea pe lucruri inutile, pe actiuni fara importanta... m-am stresat si m-am epuizat din cauza unor chestiuni fara valoare si am ratat ce trebuia sa realizez... a durat prea mult "agonia"... acum a inceput sa coboare... iar "extazul" urca prea tarziu pentru a mai corecta ceva... am ratat, am pierdut, am esuat unde nu trebuia, cand nu trebuia... dar s-a intamplat. Mi-am dat seama de multe lucruri... acum imi pare rau pentru ca am pus mai presus de mine oameni fara valoare si am uitat de oamenii care chiar m-au ajutat mereu, care au fost langa mine mereu... nu am apucat sa-i multumesc niciodata celui care ma ridica mereu de la pamant daca e departe, care nu ma lasa sa cad daca e aproape... omul care ma asculta, omul care ma ajuta, omul care imi ofera tot ce poate pentru a ma face fericita, este omul care este fericit daca sunt eu fericita, care ma iubeste si imi arata mereu ca ma iubeste. Este cel mai bun prieten si cea mai draguta persoana pe care am intalnit-o de 20 de ani incoace... Da, exista si oameni adevarati, in viata, care te ajuta, te sprijina, dar sunt rari si trebuie sa tii de ei cu dintii...

marți, 9 februarie 2010

daca sufletul meu ar avea un pic de minte, nu ar mai plange acum...

Cat de nedreapta poate fi viata uneori incat sa te lase plangand fara nicio remuscare? Cat de nedreapta poate fi viata atunci cand tu pui suflet iar ea te trateaza ca pe un gunoi... Ce poti sa faci in astfel de momente? Ce-ai putea tu sa faci pentru a schimba situatia? Ce-ai putea sa faci ca sa iti mearga mai bine? Te-ai gandit vreo data, in viata ta, ca s-ar putea ca tu sa fii una din acele multe persoane care gresesc foarte mult fata de semenii sai si fata de sine insusi? nu te-ai gandit... pentru ca noi oamenii, oricat a-m vrea sa ne ascundem in spatele unor masti de oameni buni si sufletisti, toti ne aflam pe acelasi pamant! Toti am fost creeati de acelasi Tata... suntem diferiti in gandire, in atitudine... dar scopurile pe care noi oamenii, in mod definitoriu, le urmarim sunt aceleasi! Simt ca trebuie sa multumesc unei persoane deosebite... este omul care m-a ajutat foarte mult in aceasta perioada, cand toti "prietenii" mei au uitat cine sunt... mi-a aratat cat de deosebita poate fi o prietenie si am aflat pentru prima data cum trebuie sa fii tratat intr-o astfel de relatie... si nu... nu mi-a adus luna de pe cer... dar a stiut sa-mi ofere un pic din timpul ei si cateva vorbe bune... atat trebuia sa primesc si din partea "lor" si era totul perfect... dar pentru "ele" erau mult prea importante problemele personale la care eu trebuia sa asist atat moral cat si fizic. E normal sa asculti un prieten, e normal sa ajuti un prieten... dar, ca sa dureze o prietenie mai trebuie sa fii si ascultat... mai trebuie sa fi si ajutat... Uneori ai impresia ca sufletul tau se stafideste... uneori simti cum te usuci in interior... simti cum iti iese sufletul din tine pentru nimic... asa suntem noi oamenii... ne bucuram pentru nimicuri, ne demoralizam pentru ce nu merita! E rau cand creierul gandeste si inima dicteaza... organele mele sunt in conflict... iar acum sunt sigura ca nu mai pot alege altceva decat ratiunea... In astfel de momente mi-as dori sa pot pleca undeva departe, departe.... undeva unde nu ma cunoaste lumea... Acum mi-as dori sa plec la bunicii mei draguti, la sigurele 2 persoane care niciodata nu m-au facut sa sufar... pentru care am plans doar de dor, pentru care am plans doar de iubire... singurele 2 persoane care nu m-au deamagit niciodata... care m-au iubit neconditionat si mi-au oferit mereu tot ce au avut... acolo este locul unde ar trebui sa merg, meleagurile satucului copilariei mele... probabil acolo as putea sa imi reincarc bateriile... probabil campiile de acolo ar putea sa-mi reinvie sufletul inert! Am nevoie sa ma bucur, am nevoie sa ma simt iubita, am nevoie sa ma simt apreciata... m-am desconsiderat multi ani... am crezut ca ajutand pe altii ma ajut pe mine, iar acum imi este foarte, foarte "sete" de afectiune... Se spune ca "un lucru daca nu te omoara ... cu siguranta te face mai puternic...", asta e singurul gand dupa care ma ghidez... singurul gand care nu ma lasa sa le dau satisfactie celor care ma vor cazuta...

marți, 2 februarie 2010

numar zilele si inmultesc cu doi....

Fara nici o introducere si fara nici un menajament am sa trec direct la subiect! Nu am vrut ca acest loc in care eu ma refugiez sa devina cu timpul o zona de conflict intre mine si sufletul meu incarcat, se pare, in aceste momente, doar de niste sentimente negative si distructive. Se prea poate ca "azi" sa fie un moment prost pentru mine... dar "maine" ar putea fii un moment si mai prost! "Azi" timpul trece pentru mine mult prea repede, nu ma pot obisnui cu gandul ca lumea pe care eu o iubesc se schimba atat de mult... Pana acum, un an asteptam cu sufletul la gura viitorul... asteptam sa vad ce se intampla... imi doream sa trec la un alt nivel al vietii, intr-un timp cat sa poate de scurt! S-au intamplat mult prea multe in ultima perioada... parca nimic nu mai e cum trebuie sa fie... parca nimeni nu mai simte nimic... parca ma invart intr-o lume in care toti oamenii au facut un "pact cu diavolul"... parca toti sunt obligati sa faca tot ce spune el... nu mai inteleg nimic... 80% din oamenii pe care eu ii apreciam, pe care ii iubeam sau ii admiram intr-un fel sau altul s-au intors 180 de grade... sunt total schimbati... totul este schimbat... chiar si orasul este schimbat. Trec printr-o etapa a vietii prin care nu mi-am dorit niciodata sa trec... e chiar mai rau ca atunci cand eram adolescenta si simteam ca oamenii mari nu ma inteleg si nu ma trateaza asa cum as fii meritat. Chiar si atunci, cand ma simteam neinteleasa de parintii mei nu a fost atat de rau ca acum. Omul nu mai vrea sa mai imparta nimic cu nimeni... omul nu mai suporta gandul ca exista unul mai inteligent ca el, omul nu mai suporta observatii, omul nu mai suporta prieteni in jurul lui. Prieteni la care tin chiar si in ziua de azi mi-au intors spatele in ultimul an! Am zis ca 2009 este un an prost pentru mine, dar se pare ca 2010 nu putea sa inceapa altfel... Nu cred ca mai trebuie sa faci ceva in momentul in care simti ca ti-ai pierdut, asa zisii prieteni, atata timp cat tu ai facut chiar tot ce ai putut sa mentii relatia vie... Anul 2010 a venit si cu alte ganduri de schimbare. Mi-am propus ca anul acesta sa nu mai accept meseria de "pres" chiar si pentru oamenii pentru care simt o anumita atractie: ma refer acum la prietenii mei, la familia mea... si la persoane pe care le apreciez pentru ceea ce au facut pana acum. Se pare ca omul de pe aici, nu a inteles ce inseamna cu adevarat o competitie... se pare ca viata nu mai face exceptii cand e vorba de un castig personal... omul nu mai cunoaste notiunea de prieten, asta am mai spus-o si o s-o repet la infinit pana o sa ma obisnuiesc eu cu ideea. Sunt atat de multe lucruri pe care eu le pot intelege... le vad clar ca o lacrima pe un obraz si totusi nu vreau sa cred ca este adevarat... nu pot sa cred ca oamenii nu mai stiu sa spuna din suflet "multumesc", sa spuna din inima "te rog frumos", sa spuna cu toata fiinta "te iubesc"... nu mai exista prieteni adevarati... iar cei care au asa ceva nu stiu sa tina de el... nu vreau sa generalizez, exista si oameni buni dar care sunt calcati in picioare de viperele care traiesc in aceasta lume. Stiu ca nimeni nu este perfect si chiar nu astept de la nimeni sa fie perect... pot sa trec cu vederea multe din defectele omului, pot sa nici nu bag in seama multe din greselile lor... dar nu pot sa suport nesimtirea, nu pot sa suport aroganta si nu pot sa suport prietenii falsi... stiu ca viata nu iti ofera mult prea mult si trebuie sa strangi cu dintii de ceea ce ai... asta am facut mereu... am incercat sa ma mentin pe o linie de plutire... dar cand intru intr-o pasa proasta ... le vad pe toate... "ador prietenii aia" care isi amintesc de tine doar atunci cand au vreo problema... si cica... "prietenul la nevoie se cunoaste"... ii ajuti cu cea mai mare placere... dar ei isi amintesc de tine abia la urmatoarea problema... Eu sunt o persoana optimista, sunt o persoana vesela... imi plac mult oamenii mai ales pentru ca sunt diferiti... de-aia chiar incerc sa socializez in permanenta cu toata lumea pe care o intalnesc... ador sa ii cunosc sa le aflu gandirea... in viata ai de invatat de la oricine si de la orice... problema mea cea mai mare e ca nu ma pot ascunde in spatele sentimentelor... eu daca sunt fericita... eman fericire, daca sunt trista plang, daca sunt nervoasa tip, sunt o persoana sangvinica pana in maduva oaselor... vorbesc mult, uneori prea mult...rad mult, uneori exagerat de mult!

Faceți căutări pe acest blog