"It is always wise to look ahead but difficult to look farther than you can see"
miercuri, 15 decembrie 2010
vine Craciunul....
luni, 25 octombrie 2010
Doar atat...
duminică, 17 octombrie 2010
Puterea cuvantului...
joi, 16 septembrie 2010
Sa ne hranim sufletul....
duminică, 20 iunie 2010
scurt si la obiect
luni, 3 mai 2010
Romania... suntem noi!
miercuri, 14 aprilie 2010
cred ca am inceput sa imbatranesc!
luni, 15 februarie 2010
Viata mea intre agonie si extaz...
Ca o balanta desavarsita ce sunt... ma lupt cu viata in fiecare zi pentru a prinde un echilibru constant... Ma gandeam zilele trecute la starea mea de spirit, schimbatoare de la zi la zi, si m-am asociat unei fiinte cu doua talere in care domnesc separat si se lupta pentru echilibru "agonia" si "extazul"... Nu cred in zodii, in stele si luna... nu cred ca pozitia lor imi influenteaza intr-un fel sau altul actiunile sau gandurile... pana la urma, toti trecem, intr-un anumit moment, printr-o pasa mai proasta. Intiferent ca vrei sau nu vrei momentele rele iti provoaca inconstient o stare de neliniste sufleteasca, fizica... o stare in care totul pare in antiteza. Dar sunt momente peste care trecem indiferent de gravitate... din cauza asta se numesc momente, pentru ca vin si pleaca... Suferinta o simtim toti la un moment dat, indiferent ca este provocata de o prietenie destramata sau de o iubire uitata. Da, o percem cu totii, o intelegem si o simtim dar nu toti o infruntam in acelas mod sau mai ales in acelasi timp. Personalitatea fiecaruia influenteaza suferinta... uneori, noi oamenii ne facem singuri rau prin diferite idei, prin diferite conceptii, prin diferite ganduri care ni le impunem singuri... ne luptam cu noi insine si cu mediul exterior ca intr-un razboi de cucerire... prin simplul fapt ca vrem sa fim puternici, ca vrem sa manipulam oamenii, ca vrem sa simtim euforia succesului, sau ca vrem sa fim idolatrizati... Eu cred ca omul prin natura sa, e nascut pentru a mintii, pentru a denigra, pentru a sabota... pentru a se bucura pentru raul celuilalt...
Am trecut printr-o perioada foarte urata, foarte trista... am crezut ca nu o sa imi treaca prea curand... Imi pare rau ca s-a intamplat acum... mi-am consumat toata energia si toata puterea pe lucruri inutile, pe actiuni fara importanta... m-am stresat si m-am epuizat din cauza unor chestiuni fara valoare si am ratat ce trebuia sa realizez... a durat prea mult "agonia"... acum a inceput sa coboare... iar "extazul" urca prea tarziu pentru a mai corecta ceva... am ratat, am pierdut, am esuat unde nu trebuia, cand nu trebuia... dar s-a intamplat. Mi-am dat seama de multe lucruri... acum imi pare rau pentru ca am pus mai presus de mine oameni fara valoare si am uitat de oamenii care chiar m-au ajutat mereu, care au fost langa mine mereu... nu am apucat sa-i multumesc niciodata celui care ma ridica mereu de la pamant daca e departe, care nu ma lasa sa cad daca e aproape... omul care ma asculta, omul care ma ajuta, omul care imi ofera tot ce poate pentru a ma face fericita, este omul care este fericit daca sunt eu fericita, care ma iubeste si imi arata mereu ca ma iubeste. Este cel mai bun prieten si cea mai draguta persoana pe care am intalnit-o de 20 de ani incoace... Da, exista si oameni adevarati, in viata, care te ajuta, te sprijina, dar sunt rari si trebuie sa tii de ei cu dintii...